Cariere

Alătură-te echipei noastre și contribuie la modelarea viitorului măsurării precise a debitului. Căutăm persoane pasionate care să crească alături de noi.

Alătură-te echipei noastre

Lucrează la soluții reale

Cea mai mare parte a muncii noastre se află la intersecția dintre inginerie, dezvoltare software și design 3D. Rolurile sunt construite în jurul persoanei, nu invers. Lucrăm împreună la birou, într-un spațiu deschis, la sediul nostru din Oradea, România, în strânsă colaborare cu birourile noastre din Germania. Echipa noastră include oameni din țări și medii diferite, iar lumea în care activăm nu este una locală.

Ce căutăm

Pentru noi, competențele tehnice contează. Vei lucra la produse reale, cu cerințe reale. Dar, de-a lungul anilor, am învățat că determinarea și caracterul valorează mai mult decât orice calificare specifică. Căutăm oameni curioși, care găsesc soluții și rămân implicați într-o problemă până când este rezolvată în totalitate cu profesionalism și implicare totală. Asta face pe cineva potrivit aici. Suntem o companie de 70 de oameni, destul de mici ca munca ta să conteze, destul de mari ca să lucrezi la produse cu impact real, în industrii pe care le poți indica cu mândrie. Munca ta va fi vizibilă, ideile tale vor fi ascultate, iar produsele la care vei contribui vor ajunge pe întregul glob, deservind diverse domenii importante. Dacă te asemeni cu tiparul nostru și te-am convins că Allengra este locul potrivit pentru tine, nu ezita să ne contactezi sau să ne urmărești pe social media pentru a afla primul când ne poți întâlni la Job Expo-urile din apropierea ta!

Aplicație deschisă

Nu ai găsit ceea ce cauți?

Trimite-ne CV-ul tău și vom găsi o poziție potrivită pentru abilitățile și experiența ta. Suntem mereu în căutarea unor oameni talentați care să se alăture echipei noastre.

Trimite CV-ul tău
târguri de joburi

Vino să ne saluți la următorul nostru eveniment.

Products

our all-encompassing range of ultrasonic flow sensors

About

Our mission and core beliefs